DESPRE SASKATOON
SASKATOON-ul se poate consuma în stare proaspătă, sau prelucrat sub formă de gem, suc proaspăt, sirop sau băutură alcoolică. Ca formă, culoare și gust, seamănă mult cu afinele, plantele fiind strâns înrudite, SASKATOON-ul fiind numit și AFIN CANADIAN. Diferă de afinul clasic mai ales prin rezistența deosebită la condițiile adverse din mediu: ger, înghețuri târzii, vânturi puternice, secetă, boli.
Mai bun ca AFINUL! Dacă afinul clasic este extrem de pretențios la pH și la calitatea solului, SASKATOON-ul crește pe orice tip de sol! SASKATOON-ul este un arbust dens (o tufă), cu coroana globulară, amintind de forma unei inimi. Are înălțimea de 3-4 metri. Înflorește în luna mai, și are flori albe. Fructifică abundent, iar fructele se pot consuma la sfârșitul lunii iulie sau începutul lunii august. Toamna, frunzele capătă o culoare ruginie sau roșiatică impresionantă.